關於 alege ，我們在網路上蒐集到這些相關的討論、資訊與評價

Uneori, copilul nu poate alege între jucării, mai ales dacă are mai multe preferate.

Numai să fie înconjurat de jucării, iar asta reprezintă pentru el o stare de bine. Mi se pare nedrept să le cumpărăm saci de jucării, pentru ca mai apoi să le interzicem să se joace cu ele.

Acesta este jocul, aceasta este joaca.

Asta este treaba jucăriilor.

"De ce ar fi nevoie de toate plușurile o dată?" Întreabă un adult.

"Pentru că ei sunt suporterii mei, atunci când eu joc fotbal." Răspunde un copil.

"Pentru că sunt elevii mei, în timp eu le predau lecția de astăzi." Răspunde un alt copil.

Pentru copiii toate au sens, sens pe care adulții îl pierd, pentru că joaca e diferită pentru ei, și asta e firesc.

"Dar asta nu este decât dezordine! Jucării împrăștiate peste tot! Cum adică să te joci cu toate jucăriile deodată?" Ar spune iarăși un adult.

Este o mare diferență între dezordine și un loc în care se joacă un copil. Asta ar trebui să înțeleagă adulții.

Acolo, în mijlocul dezordinii, este imaginație și creativitate, este o lume întreagă.

Ne naștem ca să iubim. Restul, învățăm cât trăim. Și învățăm de la prima respirație, cum să ne obișnuim cu lumea din afara pântecelui cald al mamei.

Nu ne putem alege locul unde să ne naștem, nici numele, nici rudele.

Psihicul, și dacă vreți, sufletul nostru, se naște dornic de iubire.

Pentru că asta înseamnă un psihic sănătos, un suflet sănătos. Care caută iubirea.

Nu ne putem alege noi felul în care părinții noștri să ne crească.

Nici educația, și oricât de mult ne-ar plăcea să credem, nu ne naștem egali.

Nu toți copiii au același start în viață.

Ne naștem cu dorința de a învăța.

Învățăm să mergem, să mâncăm, să iubim sau să urâm.

Și totul ține de mediul în care ne-am născut și de persoanele de care suntem dependenți. Mama, tata, bunici, frați.

Aflăm că unii au o altă religie decât a noastră, decât cea în care noi am fost crescuți.

Și aflăm despre oameni care nu cred într-un zeu sau Dumnezeu anume, ci în spiritualitate.

Alții cred doar în viața dinaintea ochilor.

Apoi, după ce aflăm, în funcție de mediul din care facem parte, reacționăm.

Iubim. Urâm. Ori nu ne pasă.

Ne naștem ca să iubim. Restul, învățăm cât trăim. Și învățăm de la prima respirație, cum să ne obișnuim cu lumea din afara pântecelui cald al mamei.

Nu ne putem alege locul unde să ne naștem, nici numele, nici rudele.

Psihicul, și dacă vreți, sufletul nostru, se naște dornic de iubire. Pentru că asta înseamnă un psihic sănătos, un suflet sănătos. Care caută iubirea.

Nu ne putem alege noi felul în care părinții noștri să ne crească. Nici educația, și oricât de mult ne-ar plăcea să credem, nu ne naștem egali. Nu toți copiii au același start în viață.

Ne naștem cu dorința de a învăța. Învățăm să mergem, să mâncăm, să iubim sau să urâm. Și totul ține de mediul în care ne-am născut și de persoanele de care suntem dependenți. Mama, tata, bunici, frați.

Când venim pe lume, nu știm nimic. Nici despre noi, nici despre cei din jurul nostru. Aflăm apoi că unii au piele albă, iar alții au piele neagră. Aflăm că unii au pielea de culoarea untului și ochii oblici.
Aflăm că unii trăiesc dezgoliți în triburi, în călduri toropitoare în timp ce alții trăiesc cu mai multe rânduri de haine pe ei, în case de gheață.

Aflăm că unii mănâncă diverse, alții doar legume, alții nici măcar nu mai prepară termic alimentele pe care le consumă.

Aflăm că unii au o altă religie decât a noastră, decât cea în care noi am fost crescuți. Și aflăm despre oameni care nu cred într-un zeu sau Dumnezeu anume, ci în spiritualitate. Alții cred doar în viața dinaintea ochilor.

Apoi, după ce aflăm, în funcție de mediul din care facem parte, reacționăm. Iubim. Urâm. Ori nu ne pasă.

Oare copiii noștri ce învață de la noi?